In august 2010 am plecat din sudul judetului Vaslui hai-hui spre munte. Dupa o oprire la Piatra Neamt, ne-am indreptat spre Cheile Bicazului, nu doar pentru racoarea stancilor, apelor repezi si cristaline, dar si pentru peisajele spectaculoase, peretii abrupti sapati din negurile vremii in piatra si vegetatia bogata. Dupa drumuri serpuite am ajuns la Lacu Rosu. Nu eram aici pentru prima data. Am poposit in apropierea debarcaderului, in parcarea mare, am facut un "inventar" vizual lacului, am mers apoi in targul de suveniruri si dupa doua-trei cumparaturi ne-am oprit pe una din terase pentru un "mic si-o bere". Desertul, ca intotdeauna, un cozonac ardelenesc.
Cum nu aveam cazare rezervata, am plecat pe drumul de Gheorghieni si, la iesirea din Lacu Rosu, am intrat pe drumul Paraul Oii, o vale unde sunt mai multe pensiuni. Am apreciat din priviri confortul si ne-am oprit la Pensiunea Cerbul, de departe cea mai cocheta - flori in curte si la balcoane, curat si ingrijit. Ne-am inteles cu proprietarul din cateva vorbe si am primit o camera ce ar putea fi invidiata de multe hoteluri cu pretentii. Prima impresie a fost si cea corecta, motiv pentru care am ramas mai multe zile. Imprejurimile de vis, aer curat, liniste, seri placute in foisor la un gratar si-un pahar de vorba.
Vom reveni mereu cu aceiasi placere.
Vom reveni mereu cu aceiasi placere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu